Cotabiţă, un mare iubitor al Americii

27 noiembrie 2010 22:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Am stat 10 zile la Las Vegas, după care am închiriat o maşină şi am traversat America. M-am oprit la Marele Canion, apoi am mers în vizită la casa memorială Elvis Presley fin Nashville. Am stat 5 zile la New York, iar la final am revenit în Europa cu cel mai mare transatlantic de la această oră. A fost o vacanţă frumosă. Pentru mine, orice plecare acolo, indiferent de anotimp, e o mare bucurie”, a declarat Cotabiţă pentru agenţia Zodiac Travel din Bucureşti. În cazul său, din cauza profesiei, vacanţele pot veni oricând, pe neaşteptate, iar lucrul acesta îl bucură nespus. Pus să facă un top al destinaţiilor preferate, cântăreţul a pus, totuşi, pe primul loc, Londra, „pentru starea de spirit pe care ţi-o oferă”. Apoi, pe locul doi a clasat New York, „pentru nebunia pe care o găseşti acolo. Este locul unde ai tot timpul ceva de făcut, chiar şi la 2-3 noaptea”.

Mai multe