Cotroceni: «Geoană, bichonul lui Vântu»

18 septembrie 2010 18:18   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu apreciază ca lipsită de onestitate afirmaţia lui Mircea Geoană conform căreia cazul Sorin Ovidiu Vîntu e o reglare de conturi între "vechi tovarăşi", declară purtătorul de cuvânt al şefului statului, adăugând că aceasta e culmea tupeului când ai fost "bichonul" lui Vîntu.

"Preşedintele consideră că declaraţia domnului Geoană este una lipsită de onestitate, care confirmă lipsa de caracter a acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, relatează mediafax.ro.

El a reamintit episodul în care Mircea Geoană s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vîntu, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

"Când o ţară întreagă a văzut că ai fost bichonul lui Vîntu şi că la comandă te-ai băgat cu el în jacuzzi la relaxare, să vii după aceea să spui că alţii au fost tovarăşi cu el, asta-i culmea tupeului, pe româneşte", a conchis Turcan.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că ceea ce i se întâmplă lui Sorin Ovidiu Vîntu în aceste zile reprezintă "doar o reglare de conturi între vechi tovarăşi".

"Prefer să nu spun mai multe, dar cred că ce păţeşte acum Sorin Ovidiu Vântu este doar o reglare de conturi între vechi tovarăşi", a spus Geoană, la Braşov.

Sorin Ovidiu Vântu a fost eliberat joi după-amiază, după o săptămână de detenţie. El a fost arestat, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, alături de aghiotantul său, Alexandru Stoian, şi de omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, Tribunalul Bucureşti emiţând mandate, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate la această infracţiune.

În campania pentru turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, site-ul Hotnews.ro şi ediţia online a săptămânalului "Academia Caţavencu" au dat publicităţii fotografii despre care spuneau că atestă faptul că liderul social-democrat Mircea Geoană l-ar fi vizitat, în seara dinaintea dezbaterii televizate dintre candidaţi, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, la reşedinţa acestuia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a întrebat de mai multe ori pe contracandidatul său Mircea Geoană, în timpul dezbaterii electorale, dacă i-a plăcut miercuri noapte, la întâlnirea cu Sorin Ovidiu Vîntu, liderul PSD evitând iniţial să răspundă, după care l-a acuzat pe şeful statului că şi el s-a întâlnit de zeci de ori cu omul de afaceri.

Mai multe