Craiova: Cadavrul unui bebeluş, găsit într-un tomberon

30 septembrie 2009 7:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Cadavrul bebeluşului a fost descoperit de câţiva oameni ai străzii care căutau prin gunoi şi care au observat o pungă de culoare închisă, în interiorul căreia era o altă pungă, în care era aşezat băieţelul nou-născut. Speriaţi, oamenii străzii au solicitat intervenţia poliţiştilor de la Secţia 3 Craiova.

Procurorii au început o anchetă în cazul unui bebeluş al cărui cadavru a fost găsit într-un tomberon de gunoi din cartierul Sărari din municipiul Craiova.

Potrivit anchetatorilor, bebeluşul avea legată în jurul gâtului o şosetă de bumbac, medicii legişti stabilind că acesta se născuse născut viu. "În urma necropsiei s-a stabilit că bebeluşul a murit strangulat. În prezent se fac cercetări pentru identificarea mamei şi a autorului faptei", a declarat, miercuri, procurorul Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Mai multe