Craiova: Femeia de 240 de kilograme nu respectase regimul alimentar impus de medici
"Trebuia să nu mănânce dulciuri, pâine, să nu bea sucuri acidulate, dar decât o lună s-a ţinut de regim. Din cauza situaţiei materiale nu a putut să se ţină de el dar şi din cauză că nu putea să se abţină să nu mănânce. Ajunsese la aproape 260 de kilograme", spune Cristina Şoşoiu.
Femeia a ajuns azi-dimineaţă, în jurul orei 5, la Unitate de Primiri Urgenţă, potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Florin Petrescu.
"A fost adusă în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea ei timp de 30 de minute, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa", a declarat managerul spitalului din Craiova.
Pe aceeaşi temă:
Victoria Lăcătuş, cea mai grasă femeie din România, a murit
Trupul obezei va rămâne la Morga Spitalului din Craiova până marţi sau miercuri. "Nici nu avem bani de înmormântare să nu ne aşteptam să se întâmple aşa. I-am rugat pe cei de la spital să o ţină până miercuri că dacă o ducem acasă vă daţi seama cum o să fie", spune Sevatian Şoşoiu (30 de ani), un alt frate al obezei.
Fetiţa de cinci luni se află acum în comuna Drăghiceni în grija bunicii urmând ca fraţii obezei să se ocupe de creşterea ei. "Costică, soţul ei, nu poate să aibă grijă de fetiţă. Tot noi o să ne ocupăm de ea", spune Cristina Şoşoiu.
Mai citeşte: