Craiova / Înmormântare gratuită pentru femeia de 240 de kg: "Nu cerem bani, că e familie săracă"

3 august 2010 12:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Părintele Iulian Rădulescu, din localitatea Vlădila, judeţul Olt, a declarat, pentru Adevărul, ca va scuti de plată familia Victoriei Lăcătuş.

"Este vorba de un caz social, aceşti enoriaşi sunt săraci. Nu vom lua niciun leu pentru slujbă. Facem excepţii", ne-a spus parohul. Potrivit preoţilor, nu este o taxă fixă pentru aceste servicii religioase, acestea variind în funcţie de localitate şi de situaţia financiară a familiei. P

ărintele Rădulescu ne-a spus însă că, în general, suma depăşeşte 100 de lei, însă se pot face reduceri. Slujba de înmormântare a Victoriei Lăcătuş va avea loc mâine, la ora 13.00, la biserica din localitate.

Sora Victoriei Lăcătuş: "Mulţumim părintelui că este bun cu noi!"

Când a aflat vestea, de la reporterii Adevărul, că nu va achita aceşti bani, sora decedatei a răsuflat uşurată. "Bine măcar că nu ne mai facem grija asta, că mă apăsa pe inimă. Nu avem atâţia bani ca să le rezolvăm pe toate. Mulţumim părintelui că este bun cu noi. Să-l ajute Dumnezeu!", a spus Cristina Şoşoiu, sora Victoriei.

Cauza decesului: infarct miocardic

Victoria Lăcătuş (25 de ani), care cântărea 240 de kilograme, a murit duminică, la Spitalul Nr 1 din Craiova, după ce a fost transportată la spitalul din Caracal, apoi la cel din Slatina. Medicii legişti au stabilit astăzi cauza decesului: infarct miocardic. Doctorii spun că inima tinerei nu a mai rezistat, din cauza grăsimii, şi a cedat, iar plămânii au fost prea mici, în comparaţie cu greutea corpului. Victoria are o fetiţă de cinci luni.

Mai multe