Craiova: O avocată a fost arestată pentru trafic de influenţă

10 ianuarie 2010 7:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Potrivit anchetatorilor, avocata Simona Filip, arestată sâmbătă după-amiază, i-ar fi spus clientul său, care se află în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova tot pentru trafic de influenţă, că, din cei 10.000 de euro pretinşi, 7.000 de euro ar fi urmat să îi dea procurorilor şi judecătorilor, pentru a interveni pe lângă aceştia să îl elibereze din închisoare.

Simona Filip a fost prinsă în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Craiova în timp ce primea suma de 7.000 de euro de la deţinut, bani ce ar fi urmat să fie daţi magistraţilor în vederea punerii în libertate a clientului său.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, cel aflat în arest a depus de-a lungul timpului numeroase cereri de eliberare.

"Respectivul a depus de-a lungul timpului nenumărate cereri de eliberare, care au fost judecate de aproape toţi magistraţii Curţii de Apel Craiova, inclusiv de mine.

Toate au fost respinse. Populaţia nu trebuie să dea crezare persoanelor care cer sume de bani pentru aşa-zisele 'aranjamente de dosar' ce se află pe mâna procurorilor sau judecătorilor, ci, în astfel de situaţii, trebuie să se adreseze imediat DNA", a declarat judecătorul Aurel Ilie.

După ce Simona Filip a fost reţinută de procurori, DNA a propus Curţii de Apel Craiova arestarea preventivă pentru trafic de influenţă, iar judecătorii instanţei au emis, sâmbătă după-amiază, mandat de arestare pentru 15 zile.

Mai multe