CRBL, exasperat la filmările «România Dansează»! Vezi cine a reuşit să-l enerveze

16 aprilie 2014 11:35   Actualitate
Ultima actualizare:

CRBL, membrul trupei Simplu a reuşit să fie scos din sărite de unul dintre concurenţii din emisiunea a cărui jurat este

Duminica aceasta, chiar în prima zi de Paşti, de la 20:30, telespectatorii se vor putea delecta cu ultima etapă a audiţiilor „România Dansează", înainte de prima semifinală a supershow-ului, pentru care juraţii au început deja pregătirile. Ieri, aflaţi la filmările pentru una dintre galele România Dansează, unul dintre juraţi a avut parte de un moment ... picant. Foarte atent la fiecare detaliu tehnic, CRBL a fost pur şi simplu scos din minţi de atitudinea unui concurent. Pregătise un moment special, din recuzita căruia făceau parte mai multe perechi de ochelari, însă în momentul în care încerca să îi schimbe, s-a încurcat de câteva ori.

CRBL a încercat să îi atragă atenţia că o astfel de greşeală nu e admisă pe scena România Dansează, iar atunci concurentul a luat foc: „De ce nu te pui în locul meu? Crezi că ţie ţi-ar fi ieşit mai bine?", i-a spus răstit juratului. „O viaţă întreagă am făcut asta!" i-a replicat nervos CRBL. Supărat că a dat vina pe orice, mai puţin pe prestaţia lui şi a încercat într-una să vorbească peste el, CRBL a ajuns pur şi simplu la exaperare: „Sfidezi această scenă! Ai întors spatele la noi!" şi pentru că nici aşa nu l-a determinat să tacă, juratul i-a strigat: „Urăsc obrăznicia, taci! Incredibil! Ce te-aş bate, vorba lui Dem Rădulescu!". Cum s-a terminat momentul, rămâne de văzut în galele România Dansează, la Antena 1.

Mai multe