Crima de la Craiova: Ucigaşul era ţinut sub papuc de victimă

16 noiembrie 2009 17:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Nicuşor Palici, craioveanul de 37 de ani, care şi-a ştrangulat iubita, a pus-o într-un sicriu şi a dus-o în barul său, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Vecinii acestuia spun că bărbatul era dominat de iubită şi că ea era cea care comanda în casă.

Tot ce spunea victima era de literă de lege pentru criminal, susţin vecinii. Anul viitor, cei doi îşi programaseră nunta şi îşi doreau un copil.

Bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare pentru omor calificat cuprinsă între 15 şi 25 de ani. Nicuşor Palici a recunoscut crima în faţa anchetatorilor. Potrivit acestora, tânărul este incoerent şi vorbeşte doar despre Apocalipsă. El le-a spus procurorilor că a fost nevoit să o sugrume pe iubita sa, pentru că intraseră demonii în ea. "Inculpatul este incoerent, iar în declaraţia dată vorbeşte despre Apocalipsă, demoni, Rai şi Iad. El va fi supus unei expertize psihiatrice", au declarat anchetatorii.

Nicuşor Palici, patronul unui local, şi-a ucis ieri logodnica, Florina Mihai, de 35 de ani, prin ştrangulare. El i-a aplicat apoi mai multe lovituri cu o foarfecă în inimă după care, a pus-o într-un sicriu şi a dus-o în barul pe care îl administrau împreună.

Citeşte şi:UPDATE Criminalul care şi-a ucis logodnica şi a dus-o în bar a fost satanistCraiova: Şi-a înjunghiat concubina, a pus-o în sicriu şi a dus-o într-un bar

Mai multe