Crina Matei: «Nu îmi plac vacanţele mai lungi de două zile»
Cine nu-şi doreşte vacanţe în locuri exotice unde să se bucure de relaxare la malul mării, într-un hamac, la umbra palmierului. Sau undeva la munte, la distracţie. Cu cât mai lungă vacanţa, cu atât mai bine! Practic, ea e una dintre puţinele bucurii ale unui angajat. Există, însă, persoane care nu au avut vacanţe şi nici nu şi le doresc. Spre exemplu, Crina Matei.
Actriţa şi cântăreaţa mărturiseşte că nici nu îşi aduce aminte de când nu a avut o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului. Vorbim de ani, oricum. În schimb, călătoreşte foarte mult, cu treabă. „Eu nu duc lipsa călătoriilor, geanta mea e mereu la uşă. Am concerte şi spectacole de teatru atât în ţară, cât şi în afară. Când ajung într-un loc frumos, dacă îmi permite timpul, mai stau o zi sau două acolo, în plus, ca să vizitez. Eu n-am nevoie de vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, n-am simţit dorinţa de a face o călătorie special în scopul vacanţei, iar cei care sunt mereu pe drumuri mă înţeleg", spune Crina.
Şi totuşi, măcar o săptămână pe an, într-un loc exotic, relaxarea, liniştea, nisipul fin?!... insistăm noi. Nu, Crina nu îşi doreşte aşa ceva. Dimpotrivă. Pe ea, perioadele lungi de pauză o obosesc."Eu sunt o persoană practică, mă duc doar cu treabă. Şi am văzut o mulţime de oraşe în călătoriile mele. Merg pe principiul că ce poate fi mai frumos decât să te duci într-un loc nou şi să câştigi şi bani. Nu-mi place să stau, să vegetez. De odihnit, mă odihnesc noaptea", mai spune, simplu, Crina Matei.
Inclusiv în weekend munceşte. „Urarea «weekend plăcut!» de la sfârşitul săptămânii nu o înţeleg. Eu atunci muncesc cel mai mult".
La Festivalul Medieval de la Hunedoara, unde a jucat piesa "Povestea corbului"