Cristea, 5.000 € amendă că a fugit de la Săftica pentru Bianca

20 iunie 2010 17:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Momente ca-n basme, miercuri noaptea, la baza Săftica. „Prinţul" Adrian Cristea a fugit din cantonament şi s-a întors, ca o Cenuşăreasă, după două ore.

Capul răutăţilor a fost Bianca Drăguşanu, care a venit şi l-a „răpit" cu maşina.

Un nou scandal a pus pe jar clubul din Ştefan cel Mare. Şi de această dată, protagonist este acelaşi Adrian Cristea, care, în ultimul timp înscrie de toate, numai goluri nu.

    Mai citeşte:        Bianca lui Bote: «Cristea m-ar duce şi pe Lună»        Cristea a urmărit-o pe Bianca la o prezentare de modă        Bianca lui Bote l-a băgat pe Capatos între sâni - VIDEO

De această dată, dinamovistul a făcut-o lată, comportându-se exact ca un adolescent îndrăgostit, care a fugit de acasă pentru femeia iubită.

Aşadar, miercuri, la miezul nopţii, când colegii lui dormeau duşi după un antrenament obositor, „Prinţul" se furişa, tiptil-tiptil, pe poarta bazei de la Săftica.

Afară îl aştepta cu maşina blonda care i-a luat complet minţile, nimeni alta decât Bianca Drăguşanu.

Cei doi s-au îndreptat spre Bucureşti şi s-au întors relativ repede, după două ore petrecute împreună, probabil la restaurant, într-un club sau, cine ştie?, chiar în apartamentul fotbalistului, acolo unde Bianca se simte ca acasă.

Escapada mijlocaşului nu a rămas fără urmări, pentru că a ajuns repede la urechile şefilor.

Aceştia, împreună cu antrenorul Ioan Andone, au decis să-l amendeze pe fotbalist cu 5.000 de euro.

Dintre toţi, cel mai dezamăgit a fost Ando, care declarase recent că „îşi doreşte la echipă un Adrian Cristea dornic de trofee".

Duminică, Bianca nu a răspuns la telefon pentru a comenta evenimentul.

Bote a părăsit-o din cauza lui Cristea!

Bianca Drăguşanu a negat în permanenţă că ar avea vreo legătură intimă cu Adrian Cristea, chiar dacă petrec foarte mult timp împreună: vacanţe, plimbări în parc, mese la restaurant, ba chiar cafele în apartamentul dinamovistului.

De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care designerul Cătălin Botezatu a încheiat relaţia cu Bianca, fiind dezamăgit de comportamentul acesteia.

Pentru a mai îndulci situaţia, fotomodelul a făcut recent o declaraţie antologică: „Eu nu voi fi niciodată blonda lui Cristea, voi rămâne blonda lui Bote".

Mai multe