«Cristi Tabără m-a ameninţat să nu fac scandal»

28 iulie 2010 18:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Scandalul sexual în care este implicat Cristian Tabără scoate la lumină detalii şocante despre omul de televiziune. Mama fetiţei de 12 ani care l-a acuzat Tabără de abuz sexual spune că bărbatul a ameninţat-o de îndată ce a aflat că scandalul va deveni public.

„Dacă nu îngropi imediat povestea asta, o să iau măsuri", asta i-ar fi spus Cristi Tabără, luni, Alinei Bodnaru, când a aflat că gestul său va ieşi la iveală după un an.

Atunci a fost şi ultima dată când mama Alexandrei a vorbit cu Cristian Tabără. Cu lacrimi în ochi, tânăra de 36 de ani ne-a povestit momentele neplăcute prin care a trecut alături de cel pe care l-a iubit şi încă îl mai iubeşte.

„Nu-i port ură. În prostia mea cred că îl mai iubesc, însă îmi iubesc fiica şi mai mult. Cu asta cred că am greşit de la început faţă de copilul meu. Alexandra mi-a arătat cum trebuie, de fapt, să procedez, ca să o apăr. A fost mult mai puternică decât mine", şi-a început destăinuirile Alina.

Era atât de fericită că putea fi lângă bărbatul iubit, încât a acceptat atâţia ani condiţiile impuse de el.

„Îmi dădea zeci de telefoane pe zi să vadă unde sunt, însă nu voia ca lumea să ştie că noi formăm un cuplu. Nu i-am văzut părinţii decât o singură dată. În schimb, el îmi ştie familia", a spus oftând Alina.

Mai citeşte:

Fosta iubită a lui Tabără: «Eu şi Cristi nu mai aveam viaţă sexuală de un an»

Alina Bodnaru, femeia care îl acuză pe Cristi Tabără că i-a violat fetiţa, a lucrat cu acesta la Media Pro

Foştii colegi de la Pro TV: «Tabără a plecat din cauza scandalului cu minora»

Fetiţa

Ca o dovadă de iubire, în septembrie 2008, Cristian Tabără şi-a luat iubita şi a dus-o în Anglia, la Liverpool, unde, susţine tânăra, s-au căsătorit, în rit anglican, fără acte şi fără martori. Mărturie stă verigheta pe care Alina o păstrează cu grijă.

Relaţia celor doi s-a terminat acum un an, la scurt timp după ce fosta vedetă PRO TV ar fi batjocorit-o pe fetiţă. Femeia îşi aminteşte că, atunci când s-a dus acasă la Tabără să-şi ia lucrurile, a avut surpriza să găsească în frigider o sticlă aproape goală pe care scria „stimulent sexual", iar altă dată i-a găsit în noptiera de lângă pat câteva poze cu o femeie goală.

„Când l-am întrebat ce este cu sticla din frigider mi-a zis că a primit-o şi că o folosea câteodată", ne-a mai povestit Alina.

Tânăra nu l-a mai văzut de zece zile, de când Cristi Tabără a adus-o cu maşina la părinţii ei, undeva lângă Craiova. Nu ştia de planurile de căsătorie ale acestuia.

„Nu ştiu cine este această femeie şi că are gânduri de însurătoare. Dar dacă într-adevăr se căsătoreşte, nu pot decât s-o compătimesc pe biata femeie", ne-a mai zis Alina.

Cristian Tabără a fost audiat la Secţia 9 Poliţie Bucureşti în legătură cu acuzaţia conform căreia ar fi abuzat-o pe Alexandra. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat ieri pentru Mediafax că realizatorul tv a fost invitat să dea o declaraţie la Secţia 9, marţi, unde a negat toate acuzaţiile care i s-au adus. Comisarul Ciocan a mai spus că poliţiştii au început cercetările după ce s-au autosesizat în acest caz, precizând că presupusa victimă nu a depus nici o plângere.

Citeşte şi:

«Mi-a zis că a vrut să vadă cum arată o fetiţă»

Tabără, probleme cu potenţa?

Preşedintele TVR, despre acuzaţiile aduse lui Tabără: «E mult prea devreme să ne pronunţăm»

Cristian Tabără este cercetat pentru violul unei fetiţe

Cristian Tabără: «Nu este nimic adevărat»

Fosta soţie şi prietenii din Oradea nu-l consideră capabil de viol pe Cristian Tabără

Nu există niciun dosar penal pentru viol pe numele lui Cristian Tabără

«Îl vreau la puşcărie»

Revoltată că fostul iubit al mamei sale neagă abuzul relatat de ea la Poliţie, Alexandra spune că nu va renunţa la reclamaţie.

„Nu e ceea ce vrea să pară. Nu e omul de la televizor. Nu vreau bani. Nu vreau nici să mai fie cu mama. Vreau doar să plătească şi să ajungă la închisoare pentru ce mi-a făcut. Nu vreau ca alţi copii să treacă prin ce am trecut eu", ne-a spus fetiţa de 12 ani.

Alexandra ne-a spus că nu poate să uite noaptea care i-a marcat viaţa, noaptea în care cel căruia îi lua deseori apărarea în faţa mamei ei, a pipăit-o, i-a dat chiloţeii jos şi chiar i-a băgat degetul în vagin.

Tatăl Alexandrei: «Tabără a recunoscut în faţa mea»

Scriitorul Adrian Bodnaru, tatăl Alexandrei, e unul dintre puţinii martori care ar putea depune mărturie.

„Alexandra a trăit un moment dramatic, ea a gestionat cum a putut situaţia. Nu am vrut să o bruschez să spună. Am spus doar că trebuie făcut ceva, mai ales după ce am avut mărturia lui Tabără", a declarat Adrian Bodnaru.

Directorul Editurii Universităţii de Vest a avut o confruntare cu Cristian Tabără, anul trecut, la Târgul de Carte de la Bucureşti.

„Pot să susţin în faţa oricărei instanţe că Tabără a recunoscut că a avut o «curiozitate anatomică» faţă de Alexandra. El a povestit despre dezbrăcarea şi mângâierea ei. A cedat psihic în faţa mea. Omul mi-a spus tot dorind o iertare la nivel metafizic", a spus Bodnaru, care nu a fost încă chemat la audieri. Adrian Bodnaru a divorţat de Alina în 2003.

Nevoit să plece din Pro Tv

Din trustul Media Pro, Cristian Tabără a plecat pe uşa din dos. Aşa susţine Alina că s-a întâmplat după ce mai-marii ProTv-ului au aflat chiar de la ea ce ar fi făcut vedeta cu Alexandra. "A recunoscut în faţa şefilor lui întâmplarea. Le-a zis că îi pare rău şi nu îşi explică cum a ajuns să facă aşa ceva. A trebuit să plece, iar după o lună şi jumătate am aflat că a ajuns la altă televiziune", a mai spus Alina.

Mai multe