Cristi Tănase şi-a luat maşină de 60.000 €

20 octombrie 2009 16:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Ţinut departe de gazon de o accidentare, fotbalistul s-a gândit să investească o parte din banii pe care îi căştigă la Steaua, aşa că şi-a achiziţionat o supermaşină: un Mercedes CLS, de 60.000 de euro.

11 minute cu Sheriff Tiraspol, 14 cu Pandurii şi 18 cu Braşovul. Acesta este bilanţul minutelor jucate până acum de Cristi Tănase la Steaua.

Sâcâit de o accidentare care l-a făcut să rateze multe meciuri, jucătorul piteştean s-a ocupat, între şedinţele de recuperare, şi de afacerile familiei, aşa că a făcut de curând o achiziţie importantă. Un Mercedes CLS, care costă în jur de 60.000 de euro.

Pentru că este mai mereu plecat cu echipa, atacantul nu prea apucă să conducă „bijuteria", care a intrat practic pe mâna fratelui său, Ionuţ.

„Este maşina noastră, a tutoror. O conduc eu când Dodel este la recuperare sau în cantonamente. O mai ia şi mama din când în când, deşi are şi ea maşina ei, un Volskwagen", a povestit Ionuţ, pentru Click!. Interesant e că mama lui Cristi are inscripţionat la numărul din faţă al maşinii porecla fiului său, „Dodel".

Îi găteşte sărmăluţe şi salată de boeuf

Cristina Tănase, mama internaţionalului român, s-a mutat de ceva timp alături de fiul ei, la Bucureşti, şi are grijă ca băiatului să nu-i lipsească nimic.

De când i-a venit mama în oraş, stelistul nu mai mănâncă decât foarte rar la restaurant. Şi asta pentru că găseşte acasă tot felul de bunătăţi.

„Îi gătesc mâncare sănătoasă. Bineînţeles că îi mai fac şi salată de boeuf, preferata lui Cristi, sau sărmăluţe, când are poftă"!, a mărturisit Cristina Tănase.

Mai multe