Cristian Chilat, recompensat înainte de eliberarea din penitenciar

15 noiembrie 2010 15:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Până să fie pus în libertate, Cristian Chilat (Falău), autorul asasinatului din Piatra Neamţ, s-a prezentat de două ori în faţa comisiei de eliberare condiţionată.

În doar trei luni de zile, Cristian Chilat devenit un deţinut model. Prima propunere de eliberare  condiţionată a fost respinsă în luna aprilie de judecătorii vasluieni, pe motiv că „scopul pedepsei nu a fost atins (....), condamnatul perseverând în activitatea infracţională".

Aceiaşi judecători l-au pus în libertate la începutul lunii august, motivând de această dată, în baza raportului comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepsei, că Falău a avut un comportament corespunzător în perioada de detenţie, informează Adevărul de Seară Vaslui.

Falău a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui în luna iulie a anului trecut, fiind transferat de la Penitenciarul Bacău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma, Falău nu a creat probleme şi nu a ieşit cu nimic din tipare. A omis chiar să spună că a fost recompensat, în data de 20 aprilie 2010, cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită, pentru participarea activă la programul „Cultură şi Comportament".

De precizat că această recompensă a venit la o zi după ce Chilat s-a înfăţişat în faţa membrilor Comisiei pentru individualizarea pedepsei din cadrul Penitenciarului.

Pe aceeaşi temă:

Piatra Neamţ: Cristian Chilat a fost prins de poliţişti

Mafiot executat de rival

Reglare de conturi la Piatra Neamţ: Un interlop a decedat

Cămătar ucis din răzbunareMai mult, potrivit caracterizării depuse în primul dosar de eliberare condiţionată, Falău a fost sancţionat de două ori şi recompensat de două ori, ultima recompensă fiind cea din data de 20 aprilie.

Prima sancţiune a primit-o în august 2004, pentru lovirea unui deţinut. A doua sancţiune, pentru autoagresiune, datează din 27.10.2009, când Falău era încarcerat la Vaslui. În ciuda probelor existente la dosar, reprezentanţii Penitenciarului Vaslui neagă faptul că Chilat ar fi avut vreo abatere.

„Eu nu ştiu să fi primit vreo sancţiune cât a fost la Vaslui. Am vorbit şi cu ceilalţi colegi şi nici ei nu ştiu nimic", a spus Toma, avansând ipoteza unei greşeli de tipar.

Deşi potrivit ultimei caracterizări făcute pentru cea de-a doua cerere de eliberare condiţionată  Cristian Chilat apare ca un deţinut model, unul dintre educatori a afirmat că, de-a lungul timpului a observat unele schimbări de comportament la Falău.

„Deţinuţii îşi maschează de cele mai multe ori problemeele pe care le au. Însă nu de fiecare dată reuşesc şi noi îi mai observăm. În cazul de faţă, am văzut de mai multe ori că aunci când ieşea la activităţile sportive lovea cu pumnii un stâlp de metal", a precizat gardianul.

Mai multe