Cristian Mungiu va reprezenta România la Oscar
6 septembrie 2012 15:14
Actualitate
Ultima actualizare:
Pelicula „După dealuri” în regia lui Cristian Mungiu a fost desemnată să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.
Filmul a fost dublu premiat în mai la Festivalul de Film de la Cannes, pentru scenariu, dar şi pentru interpretare - trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.
„După dealuri" este povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de la despărţire.
Filmul va fi proiectat la Bucureşti, în avanpremieră, la închiderea Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest", din 25 octombrie.