Cristian Ungur, beizadeaua de Caransebeș, va fi judecat în orașul natal

1 septembrie 2010 5:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a finalizat dosarul de urmărire penală pe numele teribilistului din Caransebeş care a intrat beat cu maşina pe pista aeroportului în timpul celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză şi a accidentat mai multe persoane. Dacă în cazul altor teribiliști, cum este Claudiu Hauptmann, de exemplu, a durat mai bine de jumătate de an ca dosarul să fie finalizat, la Reșița lucrurile s-au mișcat cu viteză.

Victimele sunt vinovate

Potrivit unei expertize efectuate la faţa locului, victimele s-ar fi putut feri din calea autoturismului condus de Cristian Ungur, tânărul aflat într-o stare avansată de ebrietate. “Ni s-a prezentat materialul de urmărire penală. Săptămâna asta s-a efectuat pe aeroportul din Caransebeş o expertiză cerută de către Parchet şi de către părţi, de clientul meu, expertiză tehnică auto din care a rezultat că, în momentul impactului, Cristian Ungur circula cu 41 de km/h. Mai mult decât atât, din expertiză rezultă că au existat posibilităţi de evitare şi din partea victimelor, care au intrat pe traseu, adică au trecut de cauciurile ce separau spaţiul de concurs de restul pistei aeroportului”, a declarat, în exclusivitate pentru Adevărul de Seară Reşiţa, avocatul Cosmin Bolosin. Cristian Ungur este trimis în judecată pentru lovire, vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinei şi liniştii publice şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică mai mare decât cea legală.

AFLĂ MAI MULTE DETALII DESPRE INCIDENT PE: ADEVĂRUL DE SEARĂ REȘIȚA

Mai multe