Cristina Cepraga şi-a vizitat prietenii, în China

29 ianuarie 2011 16:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu a fost prima dată când Cristina Cepraga, actriţa din serialul „Moştenirea" (PRO TV), ajungea în China.

În această iarnă a repetat experienţa, împreună cu iubitul ei, James.

„Excursia în China a fost parţial vacanţă, parţial călătorie de afaceri, pentru că James avea de rezolvat nişte treburi acolo. Pe lângă asta, a fost şi o ocazie foarte bună de a revedea nişte prieteni dragi care locuiesc acolo", a spus Cristina, la întoarcere.

În China i-a prins şi noaptea dintre ani, pe care au petrecut-o în Hong Kong, pe o navă fixă, decorată cu dragoni aurii. La ultimul etaj al ambarcaţiunii a avut loc o petrecere organizată de nişte prieteni.

„A fost o petrecere cu iz internaţional, pentru că erau oameni din diferite colţuri ale lumii. Chiar dacă nu eram la prima călătorie în Asia, am bifat şi acum nişte locuri impresionante. Am făcut o excursie la Macao, am vizitat muzeul Madame Tussauds şi am urcat până la The Peak, cel mai înalt punct din Hong Kong", mărturiseşte actriţa.

Mai multe