Cristina Şoloc: «Am vrea să ne mutăm în Thassos»

5 octombrie 2013 14:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Prima dată a fost în insula grecească Thassos anul trecut, tot prin septembrie, şi i-a rămas la suflet. Apă caldă, curată, plaje ca-n filme, linişte, mâncare bună şi localnici prietenoşi. Luna trecută a mers din nou, cu familia şi s-au hotărât - se vor muta acolo, măcar la pensie!

Cristina Şoloc, prezentatoarea emisiunii Motomagia de la TVR 2, nu a putut uita experienţa de anul trecut din Thassos. Şi nici fiul ei, Alexandru (7 ani), care tot anul a întrebat când vor merge din nou acolo.

„El s-ar muta în Thassos, îmi zicea că vrea să facă şcoala acolo. Şi noi ne-am gândit să ne mutăm. Măcar la pensie", şi-a promis Cristina. Cele 7 zile de vacanţă au fost insuficiente, însă au fost nevoiţi să-şi întrerupă sejurul pentru o nuntă în Maramureş.

Vremea a fost perfectă în septembrie - soare, apă caldă, smochine coapte... Plecau din cameră dimineaţa şi se întorceau seara, timp în care ajungeau pe mai multe plaje, iar la prânz se odihneau pe terasele tavernelor cochete.

La Aliki Beach stâncile şi marea creează un peisaj impresionant

„Deja ne-am făcut prieteni în Thassos, printre localnici. Ne-am propus să mergem în fiecare an, toamna, chiar dacă în restul anului vom mai ajunge şi prin alte vacanţe", mai spune prezentatoarea tv.

Cristina a cumpărat din Grecia miere de pin specifică locului şi bine a făcut. La întoarcere, fiului ei îi dădea târcoale o răceală, dar i-a dat zilnic miere de pin şi Alexandru a scăpat rapid de virus.

Mai multe