Cristina Şoloc: «Asta e camera la care visam când eram mică»

1 octombrie 2011 15:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Şi-a satisfăcut dorinţa din copilărie. Cristina Şoloc s-a distrat cot la cot cu fiul ei, Alexandru, la decorarea camerei lui. Au lipit steluţe fosforescente pe pereţi şi autocolante pe mobilă, au umplut-o de jucării şi de sisteme haioase de depozitare a lor, rezultând un univers de basm, pe care nici unul nu l-ar părăsi.

Când a renovat apartamentul în care stă de 10 ani, prezentatoarea rubricii Motomagia de la TVR2, Cristina Şoloc, a schimbat şi mobila din camera fiului ei, Alexandru.

A vrut pentru el un loc cât mai colorat şi mai vesel, plin cu jucării şi cu personaje de basm.

Mobila e o combinaţie între IKEA şi Mobexpert, pe care a lipit autocolante cu ursuleţi. Pereţii sunt plini de steluţe şi planete fluorescente, iar de jucării nu mai vorbim.

Patul din camera lui Alexandru va creşte odată cu el. Dacă acum are 1,30 metri, se va putea lungi la 1,50, când va fi nevoie

„Copiii, în ziua de azi, au multe jucării. Am luat tot felul de recipiente de depozitare, cufere haioase, coşuri şi saci care se agaţă de perete.

Ce ne-am face fără ele... A rezultat o cameră de vis, pe care mi-aş fi dorit-o şi eu când eram mică. Eu am avut una simplă, pe care o împărţeam cu sora mea", spune Cristina.

Şi Alexandru e la fel de încântat. Îşi iubeşte camera, iar când pleacă de acasă i se face dor de ea.

„Stă singur şi se joacă, e universul lui. După ce termină, îşi pune singur jucăriile la locul lor.

S-a învăţat după ce le-am dat altor copii jucăriile pe care şi le lăsase el pe jos. Ba mai mult, mă ajută să-i fac curat în cameră, e tare mândru", spune, la fel de mândră, Cristina.

Un singur lucru ar lipsi pentru ca Alexandru şi părinţii lui să fie fericiţi - un căţel. Dar pentru a-l avea, au nevoie de o casă la curte.

„Ne place acest apartament, e central şi mare. Însă casa visurilor noastre ar fi la curte, cu o grădină în care să alerge Alexandru şi căţelul".

Mai citeşte:

Ce bine arată Cristina Şoloc în costum de baie!

Cristina Şoloc: «Cel mai mult îmi place toamna, la mare»

Cristina Şoloc şi-a întâlnit prietenii, după 10 ani, la Colibiţa

Mai multe