CTP: Huidu e bolnav la cap şi la suflet în general

17 octombrie 2011 21:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat luni despre realizatorul TV Şerban Huidu, la Realitatea TV, că acesta "reprezintă o specie care inundă şoselele din România şi care pune în pericol vieţile celorlalţi". Mai mult de atât, editorialistul spune despre Huidu că "omul e bolnav la cap şi la suflet în general".

"Auzim că dl. Huidu e 'cu psihicul la pământ'. Nu ştiu ce probleme psihice are dl. Huidu în clipa de faţă, dar e greu să nu constaţi că omul e bolnav la cap şi la suflet în general. Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât un rinocer", a scris editorialistul pe gandul.info.

Cristian Tudor Popescu şi-a detaliat afirmaţiile la Realitatea TV, spunând că Huidu "reprezintă o specie care inundă şoselele din România şi care pune în pericol vieţile celorlalţi".

Jurnalistul este contrariat de punctele de vedere potrivit cărora accidentul provocat de realizatorul TV poate fi pus pe seama ghinionului sau a fatalităţii: "Ştiţi ce spun colegii de specie? Ai văzut, bă, săracu' Huidu ce-a păţit? I-a omorât pe boşorogii ăia...'"

Mai multe