«Cu banii de pe hârtia veche îmi cumpăr pâine»
Ziarele şi revistele vechi, manualele de acum 30 de ani sau caietele de pe vremea când erau elevi au ajuns sursă de venit pentru mulţi dintre bucureşteni. Pentru câţiva bănuţi, aceştia se înghesuie să le aducă la centrele de reciclare.
Au ajuns la limita sărăciei. Nu mai fac faţă cheltuielilor, aşa că au găsit o metodă prin care să-şi suplimenteze veniturile.
La fel ca pe timpul lui Ceauşescu, oamenii au început să strângă maculatură cu sacii, pe care o vând la centrele de reciclare.
„Hârtia nu este scumpă, însă sunt mulţumit că mai fac rost de ceva bănuţi", ne-a mărturisit nea Gheorghe, încărcat cu două sacoşe pline de manuale din vremea studenţiei.
Un kilogram de maculatură se cumpără la centrul din Obor cu 0,12 lei (1.200 lei vechi). Astfel că, pentru cele 36 de kilograme aduse, bărbatul s-a ales cu 4,32 lei.
Şi Flori s-a chinuit să tragă după ea nu mai puţin de 37 de kilograme de hârtie. Munca i-a fost răsplătită cu 4,44 lei.
Citeşte şi:
«Renunţăm la calorifere»Brăila: O familie cu şase copii trăieşte din 450 de lei
«Ne e ruşine să intrăm în magazine. Suntem prea săraci!»
Românii şi bulgarii, cei mai săraci europeni
„În copilărie eram obligată de învăţătoare să aduc maculatură şi castane la şcoală. Acum, mă obligă sărăcia", ne-a spus femeia, mamă a trei copii.
Zi de zi, la centrul de reciclare, bucureştenii vin buluc să lase hârtie, astfel că în doar câteva zile aici s-au strâns nu mai puţin de 1,5 tone de maculatură.
Centrul se află în Piaţa Obor
Centrul de reciclare este deschis pe strada Ziduri Moşi, chiar în spatele Pieţei Obor, într-un container de fier.
Cine vrea să aducă maculatură aici o poate face de luni până vineri, între orele 08.00-14.00.
Sâmbăta şi duminica este închis. În tot Bucureştiul, mai există încă opt astfel de centre. Numărul lor s-a redus de la 24.
Flori Singuran (dreapta), 41 de ani, casnică : "Pe 37 kg am luat 4,44 lei. Cu ei reuşesc să iau o pâine şi câteva banane”
Click! spune:
Un kilogram de maculatură costă 0,12 lei;
Nu se primeşte carton;
Cele mai căutate sunt ziarele.