Cu mobilul ai acces la metrou
„E suficient ca abonaţii noşti să solicite printr-un mesaj scris la un număr scurt, apoi să scaneze, la dispozitivul special instalat în staţiile participante în acest program pilot, codul de bare pe care îl primesc pe telefon printr-un mesaj multimedia. Pentru a solicita un bilet de o călătorie cu metroul, clienţii Orange trebuie să trimită mesajul scris la numărul 801 (tarif 0,36 euro), pentru a solicita un bilet cu două călătorii trebuie să trimită mesajul la 802 (tarif 0,63 euro), iar pentru zece călătorii incluse – la numărul 810 (tarif 1,83 euro)”, au declarat reprezentanţii Orange prin intermediul unui comunicat de presă.
Momentan, accesul în subteran în acest fel se poate face în şase staţii de metrou: Politehnica, Grozăveşti, Petrache Poenaru, Piaţa Victoriei, Universitate şi Timpuri Noi.
Plata călătoriei în subteran cu ajutorul mobilului nu este singura metodă alternativă de acces la metrou. La începutul anului, BRD a lansat minicardul-breloc cu care se achită călătoria. Alimentat cu sume mici (de până la 100 de lei), cardul-breloc este trecut prin dreptul unui aparat de tip POS, fără interogarea codului PIN. Află în ziarul de mâine ce succes a avut această metodă de acces la metrou.