Cum a ajuns Neti Sandu în televiziune
În urmă cu 17 ani Neti Sandu intra în echipa ProTV, fiind recomandată, la acea vreme, de Florin Călinescu.
Vedeta de 54 de ani şi-a amintit de începuturi:
„De astrologie m-am apucat din curiozitate după revoluţie. Voiam să profit de libertate şi să fac ceva nou. Iniţial am vrut să aflu despre ce e vorba, apoi m-am apucat de studiat de parcă intrasem la facultate. Am lucrat în biblioteca unei instituţii cu profil tehnic. Cât despre intrarea mea în televiziune, totul a început pe vremea când lucram alături de George Mihăiţă la revista «Salut». George a fost invitat să facă o emisiune la ProFM, «Prieteni ProFM, salut!», cu echipa redacţională din care făceam şi eu parte.
Am făcut un an de ProFM în această formulă. Când se căuta cineva pentru rubrica de horoscop a emisiunii «Ora 7, bună dimineaţa», Florin Călinescu, care i-a ţinut, la un moment dat, locul lui George Mihăiţă la o emisiune, şi-a amintit de mine şi m-a recomandat: «Căutaţi-o pe ea, că face horoscop pe bune!». Aşa am ajuns în televiziune", a declarat Neti Sandu pentru Ring.