Cum aţi lăsat bătrâna să păzească 200.000 €?
Noaptea de marţi spre miercuri a marcat pentru tot restul vieţii o femeie de 63 de ani. Ea păzea casa ginerelui şi a fiicei care erau plecaţi la mare cu fiul lor, când doi indivizi au intrat peste ea în casa şi au făcut prăpăd.
Hoţii au dat atacul în miez de noapte în jurul orei 1.00, pe strada Prieteniei din Timişoara. Potrivit poliţiştilor, cei doi indivizi au sărit gardul casei, au tăiat plasa pentru ţânţari de la geam şi au intrat în casă, unde au dat peste soacra proprietarului, Maria Grijac (63 de ani). Infractorii au ameninţat-o şi i-au spus să nu mişte până îşi fac treaba.
Atacatorii au mers în cealaltă cameră şi au luat 200.000 de euro şi bijuterii dintr-un dulap, după care s-au făcut nevăzuţi. Speriată de moarte, femeia a ieşit în stradă şi a strigat că a fost jefuită, iar vecinii au chemat poliţia.
„Au intrat în casă. M-am panicat pentru că m-au ameninţat şi mi-au spus să fac ce zic ei", a spus bătrâna Maria Grijac (63 de ani). Vecinii proprietarului jefuit susţin că păgubitul este om de treabă.
Potrivit apropiaţilor familiei jefuite, cei 200.000 de euro furaţi proveneau din vânzarea unui teren şi au fost scoşi de la bancă pentru construirea unei case. Vecinii mai spun că bărbatul este mai mare cu cinci ani decât soacra sa care îi păzea casa.
„El are vreo 68 de ani şi soţia 30. Au un copil. El mai are cu alte femei vreo 12 copii", a spus o vecină.
Unul dintre vecini, Iosif Chiba, a spus că din câte ştie, proprietarul jefuit are o casă de amanet.
„ Am auzit că are o firmă de amanet. Atâta ştiu. Mie nu mi-e frică pentru că nu are ce să îmi ia, dar nu am mai avut probleme aici, pe stradă.", a spus vecinul care locuieşte vizavi de casa spartă.
"Încercăm, pe baza probelor şi ale declaraţiilor martorilor, să identificăm autorii jafului. Hoţii au luat din sertarul unui dulap o sumă importantă de bani şi mai multe bijuterii", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinela Apostolache.