Cum combat ruşii deprecierea rublei. Soluţie inedită pentru a-şi proteja economiile

8 decembrie 2014 18:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Ruşii cumpără maşini Porsche şi SUV-uri Lexus pentru a-şi proteja economiile de deprecierea rublei, pentru anul viitor fiind anticipate creşteri puternice ale preţurilor.

Vânzările de vehicule Porsche, precum crossover-ul Cayenne, au urcat luna trecută cu 55%, iar cererea pentru Lexus cu 63%. Centrele de vânzare a vehiculelor Lexus au suplimentat personalul pentru a face faţă numărului mai mare de clienţi, care a crescut cu o treime, potrivit Toyota Motor. Nu doar cei bogaţi vor să cumpere maşini, ci şi oamenii de rând, care vor să îşi convertească rublele în bunuri, în condiţiile în care moneda s-a depreciat cu 19% faţă de dolar, de la 1 noiembrie. Valul recent de cumpărături favorizează piaţa auto, care a fost puternic afectată de problemele economice ale Rusiei.

Luna trecută, vânzările auto din Rusia au scăzut cu doar 1,1%, limitând declinul din primele 11 luni la 12%, potrivit Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Europeni (AEB) din această ţară. "Maşinile, indiferent dacă sunt ieftine sau premium, sunt vândute acum ca pâinea caldă. Nu a mai fost o astfel de cerere în ultimii 10 ani", a declarat Tatiana Lukoveţkaia, director general la Rolf Group, unul dintre cei mai mari dealeri auto din Rusia, informează mediafax.ro.

Mai multe