Cum să dai 1.200 de euro pe aşa ceva?
Este acoperită de 7668 de cristale Swarovski, este făcută manual, pe comandă, în câteva zile, şi va fi produsă într-o serie limitată de doar 550 de bucăţi.
O maşinuţă Lamborghini Murcielago, "bătută" în cristale incolore şi negre, este scoasă la vânzare la preţul de 1.200 de euro.
Minimodelul de lux Lamborghini, fabricat de compania de jucării Maisto, este cea mai scumpă jucărie din istoria firmei şi va fi fabricată într-o ediţie limitată.
Străluceşte de-ţi ia ochii şi stă de un "piedestal" de catifea, într-o cutie acoperită cu piele. Maşinuţa este produsă la fabrica din Hong Kong, unde fiecare dintre cele aproape 8.000 de cristale sunt lipite manual de către "micuţii" chinezi.
Cu toate că maşina nu este destinată copiilor, aceasta dând mai bine într-un birou luxos, o dată cu "bijuteria" pe patru roţi, cumpărătorul primeşte şi 10 cristale de rezervă.
"Maşinuţa este o noutate pe piaţa machetelor auto şi este în special destinată colecţionarilor. Deja avem multe persoane care s-au arătat interesate să comande acest model,mai ales acum de Sărbători, dar toţi aşteaptă mai întâi să o vadă. Aceasta este prima din ţară", ne-a spus Mihai Frangulea, directorul, firma care importă de 15 ani maşinuţe.
Cu 50.000 de euro îţi umpli casa cu trenuleţe
Oamenii cu şi mai mulţi bani aleg însă jucării şi mai scumpe. O machetă cu trenuri, vagoane, căi ferate, macazuri, semafoare, mocăniţe, clădiri, munţi şi lacuri poate ajunge, în funcţie de mărime, chiar şi la 50.000 de euro.
Un bucureştean a făcut o afacere din pasiunea pentru trenuri: constuieşte miniorăşele în care rolul principal îl au trenurile şi are un "minimuzeu" de machete numit "Casa Trenuleţelor".
"O machetă la scară, de 4 metri pătraţi, inclusiv cu sate, biserici sau pârtie cu schiori costă 30.000 de euro. În primăvară am făcut o machetă mai mare, de 17 metri pătraţi, care a ajuns să coste aproximativ 50.000 de euro", spune Mihai Crăciun, proprietarul "fabricii de jucării".
O machetă poate fi cumpărată şi pe bucăţi, doar o locomotivă ajungând chiar şi la 1.000 de euro.