Cum să menţii o viaţă sexuală activă şi după căsătorie
Aţi rupt saltelele ani întregi, însă acum căsnicia v-a schimbat. Altele sunt priorităţile, iar oboseala s-a acumulat, aşa că nu ori nu mai aveţi timp, ori chef de voi doi. Învaţă însă cum să obţii maximum din viaţa ta sexuală.
Cu cât mai rar, cu atât mai special, este o zicală care n-ar trebui să se aplice vieţii voastre sexuale. Viaţa de om căsătorit n-ar trebui să v-o sărăcească pe cea sexuală, dimpotrivă. Credeţi că aţi epuizat toate poziţiile sau jocurile erotice disponibile? Mai gândiţi-vă! Căsnicia ar trebui să vă ofere acea siguranţă, care stimulează în general imaginaţia unui cuplu. În plus, încrederea în celălalt ar trebui să vă dea mai mult curaj în experimentarea a tot felul de lucruri îndrăzneţe în pat.
Află mai multe despre viaţă intimă din rubrica SEXUALITATE!
După ce te căsătoreşti, auzi tot felul de lucruri conform cărora pasiunea dispare şi este înlocuită de prietenie. Ei bine, aflaţi că nimic nu vă poate împiedica să vă comportaţi ca nişte adolescenţi în călduri, chiar şi după ce-aţi păşit împreună la altar. Fugiţi de la întâlnirea cu prietenii pentru o partidă de sex fierbinte sau măcar izolaţi-vă într-un loc discret pentru o scurtă perioadă de timp şi giugiuliţi-vă fără reţineri. Toate aceste lucruri vor menţine flacăra pasiunii aprinsă!
Fără haine!
Petreceţi cât mai mult timp fără haine pe voi! Bineînţeles, în casă. Veţi vedea că atâta piele la vedere vă va trezi dorinţele sexuale. Cinaţi sau uitaţi-vă la televizor complet goi. Sau puteţi chiar prepara cina aşa. Şi, cine ştie, în timp ce aşteptaţi să se facă mâncarea, încingeţi o partidă de sex scurtă.
Sexul fără griji!
Un alt beneficiu al căsătoriei, în cazul în care doriţi să concepeţi un copil, este acela al sexului fără protecţie. Nu trebuie să vă mai întrerupeţi din amor pentru a vă pune prezervativul şi nici nu trebuie să vă mai îngrijoraţi în legătură cu eventualele consecinţe. Pur şi simplu vă lăsaţi duşi de val către cele mai înalte culmi ale plăcerii!
Pe aceeaşi temă:
Şapte tipuri de sex ce nu trebuie să lipsească dintr-o relaţie