Cum să-ţi alegi cea mai bună hotă de bucătărie

25 iunie 2010 14:47   Actualitate
Ultima actualizare:

De fiecare dată când găteşti, bucătăria ta se umple cu fum, abur şi, mai ales, cu aer umed. Geamurile se aburesc, pe pereţi şi pe mobilă se preling picăturide apă. Ce-i de făcut? Este cazul să-ţi cumperi o hotă de bucătărie! Iată cum să alegi produsul cel mai potrivit.

Hotă de evacuare sau de filtrare?

Hota de evacuare absoarbe aerul şi-l elimină prin tubul de evacuare. În acest caz, aragazul trebuie să fie plasat foarte aproape de geam, astfel încât tubul de evacuare să nu ocupe un spaţiu foarte mare. Hota în versiune filtrantă absoarbe aerul şi-l purifică trecându-l prin filtre de cărbune activ.

Mărimea, în funcţie de aragaz

Pentru ca hota să poată face faţă, ea trebuie cumpărată în funcţie de dimensiunile aragazului. Dacă foloseşti aragazul la putere maximă, suprafaţa de gătit va emana aburi. Deci, cumpără hota şi în funcţie de acest aspect. Ea trebuie să aibă o putere de absorbţie mare şi mai mult de două viteze.

Capacitatea de evacuare

Capacitatea de evacuare se măsoară în metri cubi de aer aspirat şi evacuat în decursul unei ore. Randamentul este dat de numărul de motoare şi de puterea aparatului. O hotă performantă poate evacua între 300 şi 700 metri cubi de aer pe oră.

Mai multe viteze de ventilaţie

Dacă pregăteşti un singur fel de mâncare, este ineficient să foloseşti hota la capacitate maximă. O viteză redusă implică un consum mai mic de electricitate şi un zgomot mai redus.

Atenţie la filtre!

Poţi alege o hotă cu filtru lavabil din aluminiu, metal sau carbon pe care să îl poţi spăla periodic. De asemenea, poţi alege un model cu filtru de unică folosiţă din plasă sau hârtie.

Verifică nivelul de zgomot

Nivelul de zgomot al unei hote se încadrează, de obicei, între 40 şi 70 dB. O hotă mai puţin performantă va avea un nivel de zgomot mai ridicat. Astfel, intervine disconfortul.

«Ţine cont, în primul rând, de mărimea  bucătăriei»Robert Szuhan, manager de raion Mediagalaxy Băneasa

„În primul rând, trebuie ţinut cont de mărimea bucătăriei, dacă este închisă sau open space (comunică cu restul locuinţei). Pe piaţă există hote clasice, cu unul sau două motoare, albe sau din inox, hote decorative, mai puternice decât cele clasice şi cu un design mai plăcut. Mai există şi hote tip insulă, care se montează pe tavanul încăperii. Hotele sunt de evacuare şi în versiune filtrantă. Cele de evacuare absorb aerul şi-l evacuează prin burlan. Cele filtrante prezintă filtre de cărbune activ care absorb mirosul înainte de a-l elibera înapoi în încăpere".

Tipuri de filtre

De hârtie - se schimbă la 2-3 luni. Acest tip de filtru se foloseşte la hotele care au aerisire.

Metalice - sunt lavabile. Se folosesc la hotele care evacuează aerul.

De cărbune activ - pentru hotele în versiune filtrantă. Cărbunele absoarbe aerul, îl filtrează şi îl reintroduce în încăpere curat.

Mai multe