Cum să-ţi alegi cuptorul cu microunde

18 mai 2010 15:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Fie că încălzeşte, coace sau dezgheaţă alimentele, cuptorul cu microunde te scuteşte de efort şi-ţi reduce timpul petrecut în bucătărie. Revista „Click! pentru femei" te învaţă cum să-l alegi.

Mizează pe siguranţă

Pe piaţă există o mare varietate de modele, cu funcţii de la cele mai simple la cele complexe. Tehnologia „touch screen" este foarte utilizată azi, însă dacă ai un copil mic ar fi bine să te orientezi spre un aparat cu sistem de blocare a meniului, pentru ca micuţul să nu poată umbla la cuptorul cu microunde.

Ţine cont de capacitate

Capacitatea unui cuptor cu microunde se măsoară în litri. Un cuptor mare, cu spaţiu pentru rotisor sau tavă de pizza, are şi cele mai complexe funcţii.

Modalitatea de încălzire, laterală sau verticală, ţine tot de capacitate. Dacă vrei să-l foloseşti mai rar, alege unul mic, la un preţ rezonabil.

Model practic

Când cumperi un cuptor cu microunde, alege un model cât mai uşor de utilizat, cu explicaţii clare în dreptul fiecărui buton.

De obicei, butoanele de pornire, de deschidere a uşii şi de reglare a temperaturii şi a programelor sunt situate pe partea dreaptă a aparatului.

Cel mai bine este să ceri sfatul specialistului din magazin sau să citeşti instrucţiunile. Astfel, vei vedea care sunt dotările aparatului.

Îţi dăm 7 modele de cuptoare

Mai multe