Cum şi de ce a ajuns Oana Roman la psiholog

1 martie 2013 11:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Oana Roman a vorbit într-un recent interviu despre greutăţile prin care a trecut de-a lungul vieţii şi despre felul în care au afectat-o.

Ea a recunoscut că a avut perioade de depresie peste care nu a putut trece decât cu ajutorul unui specialist. Vedeta a povestit că tot acest episod negru în viaţa ei a fost catalizat de divorţul părinţilor.

"Eu sunt un om care a trecut prin perioade de depresie foarte grave, dar nu neapărat din cauza a ceea ce au spus oamenii despre mine prin ziare. Eu am avut probleme multe și grele în viață peste care a trebuit să trec. Vorbim de anii de după Revoluție, vorbim de o despărțire foarte grea pentru mine, despre divorțul părinților mei.

Astea au fost momente care mi-au creat depresii grave, peste care am reușit să trec în primul rând cu terapie (și nu e o rușine să spui că te duci să faci terapie), iar apoi cu foarte multă voința. Atacurile celorlalți din presă m-au zdruncinat mai puțin pentru că mă așteptam la ele. M-am obișnuit  cu ele și în general am învățat că a ignora este mult mai eficient decât a da un răspuns și atunci prefer să ignor total și cu desăvârșire.

Asta mă face pe mine să fiu mult mai liniștită și pe ei să se enerveze mai rău pentru că ignoranța doare extrem de tare. E adevărat că este foarte multă lume care vine să-mi spună, care mă sună, pe care îi doare, dar eu am devenit imună și, din fericire, cu cât atacurile asupra mea au fost mai urâte și mai rele, cu atât mie mi-a mers mai bine și lucrurile mi s-au întâmplat în direcția în care mi-aș fi dorit.

Pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare secundă a vieții mele. N-am de ce să mă plâng și mă simt un om binecuvântat și norocos",

Mai multe