Cupoane de reduceri pentru iertarea păcatelor, înainte de Apocalipsa din 21 decembrie

14 noiembrie 2012 19:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Site-ul rusesc Kupoklub.ru propune un cupon de reducere de 50% persoanelor care vor să li se ierte păcatele înainte de Apocalipsă, despre care se spune că ar avea loc pe 21 decembrie 2012.

Preţul pentru iertarea păcatelor este de 500 de ruble (puţin peste 12 euro).

Potrivit site-ului aminitit, citat de Mediafax, iniţiativa aparţine Bisericii Assisi din regiunea Perugia, Italia.

Pentru a obţine mântuirea de păcate, doritorii trebuie să cumpere cuponul. Credincioşii primesc un număr unic, pe care trebuie apoi să-l trimită la o adresă de e-mail, trecută pe site, pentru a-şi valida accesul în rai.

Un singur cupon este suficient pentru iertarea tuturor păcatelor, însă credincioşii au posibilitatea de a-şi procura mai multe, pentru a fi siguri că primesc un loc în Rai.

Deocamdată, doar o sută de persoane şi-au cumpărat cuponul, probabil şi din cauză că ruşii sunt ortodocşi şi, implicit, mai reticenţi la iniţiativa bisericii catolice.

Mai multe