Curvele din Băneasa, datoare miliarde la stat

23 martie 2011 19:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Curvele au reuşit să strângă fabuloasa sumă în 15 luni. „În 2010, poliţiştii de la Secţia 2 le-a dat 686 de amenzi, iar în primele trei luni ale acestui an încă 204. Până acum, s-au strâns 890, însă nu au achitat nici una", ne-a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei.

Dacă ţinem cont de faptul că doar pentru o singură contravenţie prostituatele trebuie să plătească 500 de lei, datoria lor la stat a ajuns, până în prezent, la aproape 5 miliarde de lei vechi.

„Spun că nu au de unde să plătească, iar noi nu avem cum să le obligăm să scoată banii. Legea care să transforme amenzile neplătite în muncă în folosul comunităţii există, dar comisia de la Primăria Capitalei, care să aplice normele, nu e constituită", a mai precizat Sarca.

În prezent, instanţa de judecată este cea care trimite rău-platnicul la munca de jos, dacă în termen de 30 de zile nu şi-a achitat datoria către stat. Acesta poate presta muncă în folosul comunităţii cel mult 50 de ore, pentru fiecare amendă neplătită.

Mai multe