Cutremurător! Dramele prin care a trecut soţia lui Cornel Dinu
Silvia Dinu a murit în această dimineaţă, dar până să moară, Silvia a trebuit să se chinuie cu boala pe care o avea. După ce în luna august a trecut printr-o operaţie pe cord deschis, Cornel Dinu a trecut prin clipe terifiante. Doamna Dinu suferea de diabet, iar în urmă cu un an i-a fost amputat piciorul stâng.
În 12 decembrie, Silvia a fost internată de urgenţă la spitalul Floreasca, medicii au stabilizat-o, dar au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul drept.
Circulaţia periferică e afectată şi practic a fost singura soluţie pentru a o salva în acel moment. Diabetul s-a agravat în timp, a dus la arterită, iar starea medicală a devenit extrem de periculoasă: are insuficienţă renală, face dializă, suferă şi de ciroză, iar inima i-a fost şi ea afectată. Toate aceste afecţiuni au dus şi la o stare psihică precară.
Au vrut să cheme preotul la spital de mai multe ori
În 6 decembrie, situaţia medicală a doamnei Dinu era groaznică. După ce a suferit o criză diabetică severă, a intrat în comă, dar specialiştii clinicii profesorului Ioan Lascăr, din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, au reuşit să o stabilizeze.
I s-au administrat medicamente, părea că totul revine spre normal, dar la scurt timp a apărut anunţul şocant: trebuie amputat şi piciorul drept, după ce în 2010 suferise aceeaşi intervenţie şi la membrul stâng. "Mister" şi-a dat în lacrimi acordul, a chemat un preot pentru a o împărtăşi, iar după câteva zile, Silvia a fost supusă intervenţiei chirurgicale.
La acel moment, a fost singura soluţie pentru a o salva, pentru că diabetul şi ateroscleroza de care suferea de mulţi ani îi afectaseră grav circulaţia sângelui. Silvia Dinu se afla încă la Terapie Intensivă, în comă indusă şi respira cu ajutorul aparatelor.