Dan Bittman nu avea nevoie de intervenţia la gât? «M-am operat ca fraierul»

10 septembrie 2013 14:44
Ultima actualizare:
Dan Bittman, la un pas de atac cerebral

Invitat în platoul "Teo Show", Dan Bittman, solistul trupei Holograf a povestit cum s-a simţit în perioada în care a avut probleme de sănătate, iar cei mai mulţi spuneau că nu va mai cânta niciodată.

Bittman a mărturisit că nu i-a fost deloc uşor, însă a reuşit să treacă peste acea cumpănă din viaţa lui.

Artistul a dezvăluit că medicul care l-a tratat şi i-a redat vocea i-a spus că s-a operat degeaba şi că de fapt avea altă problemă decât a crezut el.

"Nu a fost chiar o tragedie. Problema a fost după aceea, fiindcă nervul ăla nu mai făcea legătura. Nu am avut probleme cu corzile, ci pur şi simplu nu se mai făcea scurtcircuitul ăla. Un medic mi-a zis că m-am operat ca fraierul şi el mi-a dat medicamentul care a făcut legătura", a declarat acesta.

Edi Petroşel, colegul lui de trupă, a mărturisit că pentru Holograf perioada a fost una foarte grea şi, dacă ar fi putut, s-ar fi operat el în locul lui Dan.

"N-a fost frumoasă perioada aia. M-aş fi operat eu în locul lui", a spus Edi.

Emoţionată, Teo le-a făcut o declaraţie de dragoste băieţilor de la Holograf. "Sunteţi îngerii mei, pe cuvânt", a spus vedeta.

CITEŞTE ŞI:

Dan Bittman, operat la Viena. Concertele trupei Holograf au fost amânate.

Dan Bittman, în pericol să-şi piardă vocea?

Dan Bittman, despre operaţia de la Viena: «Cred că este caz de malpraxis». Ce îl doare mai mult

Dan Bittman, operat în această dimineaţă!

Medicul Constantin Popa are veşti bune: «Problema cu vocea lui Dan Bittman s-a rezolvat 100%»

Dan Bittman, din nou pe scenă, la doar câteva zile după ce a fost operat din nou

Mai multe