Dan Bursuc, îngrozit după accidentul soţiei sale:«Au văzut moartea cu ochii»

5 iunie 2014 14:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Dan Bursuc a trecut prin clipe grele, după ce în cursul zilei de miercuri, soţia si fiul lui au fost victimele unui grav accident de circulaţie.

Un tramvai şi un taxi au fost implicate într-un accident produs în zona Răzoare din Bucureşti, în urma căruia patru persoane au fost rănite - şoferul autoturismului şi trei pasageri ai acestuia, între care un copil - toţi fiind transportaţi la spital, au declarat, pentru Mediafax miercuri, reprezentanţii ISU.

Printre victime, se număra soţia cântăreţului Gina şi fiul lor în vârstă de opt ani. Dan Bursuc a povestit astăzi în cadrul emisiunii La Măruţă prin ce clipe grele a trecut. "Am fost anunţat prin telefon de către un coleg de-al meu din trupă. Mulţumesc lui Dumnezeu, toată lumea se simte bine acum, dar după ce am văzut cum arăta taxiul am fost foarte speriat. vreau să le mulţumesc şi medicilor pentru eforturile depuse. Din ce ştiu, cel mai grav este şoferul taxiului care a fost supus unor operaţii, dar ai mei sunt întregi. Mici zgârieturi, dar nimic mai mult".

UPDATE Clipe cumplite pentru Dan Bursuc! Soţia şi fiul său, răniţi grav într-un accident

Mai multe