Dan de la Fly Project: «Aş fi stat ore întregi în apă»

28 iulie 2012 14:44   Actualitate
Ultima actualizare:

Artistul de la Fly Project, Dan Deneş, a fost acum pentru prima dată în Grecia.

A ales Kefalonia, o insulă mai sălbatică, ce are un peisaj superb şi o apă incredibil de curată.

„Mă aruncam în apă de pe stânci şi aş fi stat acolo ore întregi. Prietenii mei nu mai reuşeau să mă scoată afară.

Am prins o vreme super caldă, aşa că, în cele 10 zile cât am stat acolo, plaja am făcut-o mai mult sub umbrelă sau în apă.

Era fascinant faptul că, apa fiind foarte sărată, puteam să citesc ziarul făcând pluta", mărturiseşte Dan.

Vacanţa reuşită din Grecia s-a încheiat prost, în ţară. La întoarcere, artistul s-a despărţit de iubita lui, cu care a avut o relaţie de foarte lungă durată.

Acum s-a concentrat pe muncă, trupa pregătind un nou clip pentru cel mai recent single, „Back in my life" (n.r. „înapoi în viaţa mea"). Să fie, oare, un mesaj pentru fosta iubită?!

Mai multe