Dan Diaconescu: «Am înţeles că DNA ar fi căutat la mine acasă o casetă cu Elena Udrea»

17 iulie 2010 15:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a vorbit sâmbătă, la Realitatea TV, despre arestarea sa. Printre subiectele atinse, Diaconescu a spus că DNA i-ar fi percheziţionat casa şi sediul OTV în căutarea unei casete cu Elena Udrea.

"Într-o dimineaţă am fost anunţat că mi se percheziţionează casa şi am înţeles încercând să dau telefoane că ei căutau o casetă cu doamna Elena Udrea în diferite ipostaze. Prima dată am crezut că nu sunt mascaţi, ci hoţi. Dând telefoane şi auzind că se caută o casetă de acest fel am zis că le-o duc eu.  Asta am aflat de la ziarişti care au surse la Parchet. Oficial nu mi-au spus că ei caută o astfel de casetă , ci că e vorba de o casetă cu mine făcând un promo cu un primar din România", a declarat Diaconescu la Realitatea TV.

Întrebat dacă are casete cu oameni de prim rang în ipostaze diverse, acesta a refuzat să răspundă.

Mai multe