Dan Negru: «Muzica nu mă mai interesează şi nici nu-mi place»

30 ianuarie 2012 6:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Prezentatorul emisiunii "Te pui cu blondele" de la Antena 1 are o explicaţie pentru consursurile muzicale în urma cărora câştigătorii ajung în anonimat, deşi li se promit tot felul de avataje  din partea organizatorilor.

Dan Negru este convins că astfel de evenimente muzicale, printre care se include şi concursul Eurovision, nu vor mai scoate talente pe bandă rulantă, aşa cum se întâmpla până în urmă cu câţiva ani.

Mai mult, prezentatorul spune că talent-show-urilor muzicale  din România nu vor mai promova artişti de valoare.

„La ora actuală, pe piaţa TV mondială se caută soluţii puternice de redresare, pentru că, pentru concursurile muzicale, 2011 a fost un an fatidic. Postul M6, în Europa, şi Fox, în America, au înregistrat pierderi foarte mari. Şi Simon Cowell, inventatorul «X Factor», a recunoscut că anul trecut lucrurile au mers cât se poate de prost pentru talent-show-urile muzicale. Britanicul se chinuieşte acum să găsescă soluţii pentru un alt tip de emisiune, «Got Talent», iar premiul pe care-l pune acum la bătaie este o excursie în spaţiu, Virgin Galactic fiind sponsor al show-ului din Anglia”, a declarat Dan Negru pentru Ring.

Mai mult, Negru este de părere că nici publicul din România nu mai ese interesat de astfel de show-uri, un motiv fiind, crede el, anonimatul în care intră câştigătorii unor astfel de concursuri.

„Festivalul Mamaia a murit pentru că nu s-a mai auzit nimic de câştigători. Poate nici publicul român nu mai are acelaşi interes pentru festivalurile naţionale cum avea pe vremuri. Acum se întâmplă şi cu Eurovisionul... Reprezentanţii televiziunii publice au ales să retragă România din competiţie pe motiv de criză financiară, argumentând că ţara noastră nu va câştiga niciodată concursul. Încă un concurs care nu se mai face…", a mai spus Dan Negru.

Mai multe