Dana Nălbaru: „Aş dori ca fiecare femeie să poată simţi ceea ce simt eu“

Dana Nălbaru spune că este fericită: îi are alături pe soţul său, actorul Dragoş Bucur, şi pe fetiţa lor de patru ani, Sofia, şi tocmai şi-a lansat un nou album, „One love“, pe blogul personal. Artista a preferat să nu apeleze la o casă de discuri şi şi-a lansat noul album pe www.dananalbaru.ro. Fanii pot descărca melodiile gratuit.

De ce ai ales lansarea noului album „One Love" pe blogul tău?

Internetul oferă artistului şansa de a comunica direct cu publicul lui, de a se exprima aşa cum doreşte şi de ­a-şi face mesajul auzit atunci când alte variante de promovare nu există. Nu mai este un secret că până şi artiştii mari din străinătate apelează la promovarea pe internet pentru a-şi face cunoscută muzica. Deci mediul virtual este o oportunitate şi pentru mine. În plus, faptul că am un blog îmi oferă şansa de a comunica publicului meu mesaje netrunchiate de diverse canale media.

Vei apela totuşi la o casă de discuri?

Am renunţat de mult la colaborarea cu o casă de discuri. Sunt mai bine de doi ani de când mă produc singură. Ultimele două albume - "Parfum" şi „One Love" - au fost realizate cu buget propriu. Câştigurile provenite de pe urma lor nu acoperă însă investiţia. În schimb, am avut posibilitatea unei exprimări libere în piesele mele şi nu m-am gândit că poate un anumit instrument sau cuvânt sau linie melodică nu va fi acceptată pentru a fi difuzată pe radio. Albumul "One Love" nu va apărea în format CD, cei care vor să-mi asculte muzica pot intra pe www.dananalbaru.ro, ba chiar le pot şi descărca gratuit de acolo. 

Există ceva putred în showbizul românesc: foarte mulţi artişti cântă după cum le dictează casa de discuri.

Nu cred că există nimic putred în showbiz, sunt de părere că este loc pentru toată lumea. Din fericire, internetul oferă tuturor şanse egale de promovare, astfel încât să nu mai depinzi de o casă de discuri. Şi nici nu consider că artiştii mai fac ceea ce le spun unii sau alţii... Aş zice, mai degrabă, că se cântă în două feluri: după cum cere piaţa sau după cum simte fiecare să facă muzică.

Dacă există un compromis pe care îl faci acum, care ar fi acela?

Nu fac niciun compromis. Alegerile pe care le fac, le fac cu bună ştiinţă şi, în mare parte, aleg cu sufletul. Nu consider că alegerile mele sunt nişte compromisuri, pentru că sunt împăcată cu ele. Trec printr-o perioadă extraordinară, atât în plan personal, cât şi în plan profesional. Ultima mare alegere pe care am făcut-o a fost să nu plecăm deloc anul acesta în vacanţă ca să putem să ne construim casa de lângă Bucureşti. A nu pleca în vacanţă este un sacrificiu pentru familia Bucur, care obişnuia să plece în scurte vacanţe o dată la două luni.

Ai o carieră care te individualizează ca artist, dar încă porţi eticheta „Dana de la Hi-Q". Te deranjează acest lucru?

Nu mă deranjează deloc. Perioada Hi-Q a fost una foarte frumoasă, de care-mi aduc aminte cu mare drag. Dana Nălbaru este un brand independent, dar asociat cu Hi-Q. A fost o perioadă la care ţin foarte mult, amintirile alături de Mihai şi Florin îmi sunt foarte dragi şi sunt împăcată cu tot trecutul meu. Ce am construit după Hi-Q a necesitat o muncă enormă şi-am învăţat din asta cât de important este să ai o echipă... să fii singur nu-i întotdeauna uşor.

Vorbeai despre lunga perioadă de regăsire după despărţirea de Hi-Q. În ce măsură lucrurile dureroase te-au făcut să evoluezi spre ceea ce eşti astăzi?

În mare măsură, suferinţa te face să devii mai bun, mai înţelept. Astăzi sunt un om fericit şi datorită lucrurilor dureroase din trecutul meu, pe care am ajuns să-l respect.

Această stare pare totuşi paradoxală pentru un om care trăia din plin succesul - eraţi pe val.

Eh, n-a fost chiar aşa de rău. Am plecat din trupă într-un moment de succes plin, este adevărat, iar motivele plecării mele au fost de ordin personal. Uneori, este bine să iei decizii radicale, ca să afli cine eşti cu adevărat. Nebunia succesului ne-a lovit din plin la vârsta la care poţi deveni vulnerabil.

Cum arată fericirea Danei Nălbaru?

Nu ştiu cum să răspund la întrebarea aceasta. Fericirea este greu de descris, este ceva ce se simte... Dragoş şi Sofia, acum de trei ani şi nouă luni, sunt împlinirea mea sufletească şi acum ­nu-mi pot imagina cum am trăit atâţia ani fără ei. Tot ceea ce fac, fac cu gândul la ei şi pentru a le fi bine. Pe blogul meu scriu mereu despre ce simt şi despre cum arată fericirea mea, despre cum mă hrăneşte aceasta în fiecare secundă. Aş dori ca fiecare femeie să poată simţi ceea ce simt eu...