Dana Săvuică: Colegii din liceu credeau că sunt ţigancă
Fost fotomodel şi vedetă de televiziune, actualmente femeie de afaceri, blonda şi-a petrecut mare parte din copilărie în Africa, unde părinţii ei se aflau în misiune diplomatică.
La întoarcerea în ţară, din cauza bronzului intens şi a accentului, avea să se confrunte cu multe prejudecăţi din partea profesorilor şi a colegilor, care o credeau ţigancă!
“Mi-a fost foarte greu să mă integrez în sistemul şcolar. Când am ajuns la Târgovişte, eram cu părul blond, decolorat de soare, şi neagră tuci de la bronz. Aveam un accent ciudat şi vorbeam puţin nesigură limba română.
M-au pus în ultima bancă, alături de repetenţi, întrucât au crezut că sunt de altă etnie. Perioada aceea a fost una neagră pentru mine”, a povestit Dana Savuică, citată de Stl.ro.