Dănciulescu: «Am coşmaruri din cauza lui Hercules»

19 august 2010 16:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Click!: Ai evoluat destul de puţin de când te-ai întors. Ţi-ar fi plăcut să fii mai mult folosit?

Ionel Dănciulescu: Oricui i-ar fi convenit să joace mai mult, dar eu nici n-am fost pus la punct cu pregătirea fizică. Sper ca săptămâna asta să ajung la sută la sută. Înainte de startul sezonului, eu am pierdut perioada de acumulare.

Vă gândiţi deja la titlu?

Acum, nu. Vrem doar să adunăm cât mai multe victorii, e şi prematur să ne gândim la titlu. Chiar dacă suntem în vârf, nu ne-am detaşat de celelalte echipe.

Sunt probleme cu plata salariilor la Dinamo?

Din ce-am înţeles eu, s-au plătit deja sau se vor plăti săptămâna asta salariile. La mine nu sunt probleme, pentru că abia am venit.

Mai ai coşmaruri cu Hercules Alicante?

Din păcate, da. Ei ar fi trebuit să-mi plătească până acum banii pentru îndeplinirea a două obiective: promovarea şi clasarea în primele trei. Dacă până la finele acestei săptămâni nu-mi virează banii, voi face o sesizare la Ligă. Sunt neserioşi şi lipsiţi de fair-play.

Ce sfaturi i-ai dat lui Pulhac?

Să aibă grijă de el acolo, sper ca oamenii să se poarte mai bine cu el, decât cu mine. Vorbesc cu Cristi la telefon, îl ajut şi eu cu ce pot.

Mai multe