Daniel Neacşu s-a sucit: «Beatrice nu s-a drogat, m-am grăbit să o acuz şi îmi cer scuze»
Cu o zi în urmă, se făcuse foc şi pară pe logodnica sa, pe care o bănuia că s-a drogat. După nici 24 de ore, Daniel Neacşu a încercat să-i spele imaginea iubitei sale.
Aşa-zisa "substanţă interzisă" pe care o luase Beatrice "era proteina pe care o folosesc eu la sală", a dat-o la întors Daniel. "Ea a vrut să facă o glumă, iar eu am realizat, dar era deja prea târziu. Abia aseară mi-am dat seama ce a fost", a spus iubitul brunetei, aflat în platoul emisiunii "Drept la ţintă".
"Îmi pare rău pentru ce am zis, nu trebuia să fac asemenea declaraţii. Nici ea, nici sora ei nu s-au drogat. Am fost luat de val. Îi cer scuze şi ei, şi mamei ei. Am spus la nervi", a retractat el ceea ce afirmase, cu o seară înainte, despre ambele femei.
Lui Daniel i-a sărit în ajutor naşul celor doi: "Betty e geloasă, îi place să îl coordoneze. Îl sună, vrea să ştie unde e şi cu cine. El îi îndeplineşte toate poftele, cred că ea e prea răzgâiată. Poate e prea fragedă, încă e un copil care ia totul în joc", a încercat acesta să explice tensiunile dintre cei doi logodnici.