Daniel Niculae: „Mutu nu e Messi, să facă diferenţa”

7 octombrie 2010 13:09   Actualitate
Ultima actualizare:

"Sper că este doar o impresie faptul că echipa României pare mai puţin puternică decât atunci când a pus probleme Franţei la Campionatul European şi în preliminariile CM. Vom şti mai multe după meciul cu Franţa. Până acum, nu avem rezultate rele. Problema este că nu reuşim să înscriem mai mult decât adversarii. Împotriva Albaniei credeam că vom reuşi, dar am fost egalaţi în ultimele minute. Chiar dacă este dificil de acceptat, ăsta este fotbalul. Calificarea noastră depinde de rezultatul din Franţa. Nu va condiţiona totul, dar este foarte important. Echipa care va câştiga va obţine un avans faţă de cealaltă. Franţa este cea mai puternică echipă din grupă, dar asta nu înseamnă că vom veni pe Stade de France învinşi dinainte. Venim pentru a juca şi a câştiga. O victorie împotriva Franţei ne-ar motiva. Este posibilă. Noi respectăm pe toată lumea, dar nu ne este teamă de nimeni", a spus Niculae, conform Mediafax.

Daniel Niculae a precizat că reprezentativa României se luptă pentru locul doi, în timp ce Franţa este favorita grupei D. "Fiecare echipă îşi face calculele. Cea care are cele mai mari şanse să termine prima este Franţa. Noi ne luptăm pentru locul doi. Va fi o luptă strânsă, este suficient să vedem primele noastre rezultate, două remize. Din nefericire, acest început al calificărilor nu mă surprinde. În prezent nu mai există echipe mici. Toate ştiu să câştige sau să menţină un rezultat", a adăugat el.

Atacantul a explicat necalificarea României la turneele finale din ultimii ani, cu excepţia Euro-2008, prin faptul că fotbalul a evoulat şi nu mai există aceleaşi valori ca înainte. "Chiar dacă echipa noastră este bună, puţini dintre noi evoluează în străinătate", a mai spus Niculae.

Întrebat dacă în absenţa lui Adrian Mutu naţionalei României nu îi lipseşte un jucător care "să tragă echipa în sus", Daniel Niculae a răspuns: "Avem lideri. Însă la noi nu există un Messi. Chiar dacă este de ajutor, un jucător nu poate acum să câştige un meci singur. Noi ne bazăm pe un grup de 18".

Niculae a descris reprezentativa României ca fiind "o echipă echilibrată formată din tineri entuziaşti şi din jucători mai vechi, care îşi aduc contribuţia prin experienţă". "Problema la naţională este că nu avem prea mult timp de pregătire. Trebuie să ne comportăm foarte rapid ca o echipă. Antrenorul insistă asupra noţiunii de grup. Chiar dacă nu suntem Brazilia, ştim să dezvoltăm jocul, dar şi să aşteptăm”, a precizat el.

Daniel Niculae consideră că un egal nu ar fi un rezultat bun nici pentru România şi nici pentru Franţa. "Ambele echipe au nevoie de victorie. Doar că noi avem puţin mai multă nevoie decât voi", a adăugat fotbalistul român.

Mai multe