Daniela Gyorfi: «Medicii nu mi-au spus că mama are cancer»

1 octombrie 2013 5:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Daniela Gyorfi trece prin momente de groază după ce mama ei , Anica Diţă, în vârstă de 62 de ani, a murit duminică la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Femeia a murit din cauza unui cancer despre care Daniela susţine că nu ar fi ştiut nimic.

"N-am ce să-mi reproşez, mama avea toate analizele la zi. Aveam un teanc de rezultate, nici măcar un medic nu mi-a spus că mama ar fi suspectă de cancer. Acum la spital, prima dată mi-au spus că are metastază la ficat, apoi, după o tomografie efectuată la o clinică privată, au modificat diagnosticul în cancer în ultima fază la plămâni. Pe ficat erau doar nişte striaţii de grăsime... Nu acuz pe nimeni de nimic, dar sunt şocată", a mărturisit îndurerată Daniela Gyorfi, pentru www.ziarulring.ro

"Era perfect conştientă şi şi-a cumpărat chiar un pulovăr din spital, pentru când va ieşi. Mi-a cerut să i-o aduc pe Maria (nepoţica – n.r.) să o vadă, că i se făcuse dor de ea, şi i-am promis că o va vedea când o vor transfera pe salon. Din păcate, a apucat doar să vorbească la telefon, când Maria i-a spus «Buni, te iubesc, abia aştept să vii acasă!», că vineri a intrat în comă", a mai spus Danilea, potrivit sursei citate.

Mai multe