Daniela Györfi, naşă de băiat pentru a şaptea oară

21 septembrie 2012 15:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Daniela Györfi e iubită de prieteni şi mai toţi o roagă ba să-i cunune, ba să le boteze copiii. Iar solista s-a „executat” de fiecare dată cu plăcere. Până acum nu mai ştie câţi fini are cununaţi, însă e sigură că e naşă la şase băieţei.

De curând, colegul ei de scenă, MC George, a rugat-o să-l cunune şi să-i boteze şi copilul.

„Săptămâna viitoare sunt naşă iar! Pentru a nu ştiu câta oară. Eu şi Tal (iubitul ei, n.r.) îi vom cununa pe MC-ul meu, George, şi pe viitoarea lui soţie, care e însărcinată în opt luni.

Numai bine, când naşte îi botezăm şi copilul. Până acum am botezat şase copii, toţi băieţi.

Uite că al şaptelea e tot băiat. N-am şi eu norocul să botez o fetiţă", a declarat Györfi, pentru Click!

În ceea ce priveşte numărul finilor, Daniela nu se plânge. Ar putea s-o ţină la nesfârşit în acest ritm.

„Nu refuz dacă mi se propune să fiu naşă, pentru că ştiu că nu e bine. Nunta viitorilor noştri fini va fi la Târgovişte, de acolo e MC George", a mai spus solista.

Mai multe