Daniela Györfi: «Trandafirii de la George Tal, cel mai frumos cadou»

30 mai 2014 22:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Ar fi trebuit să chefuiască la greu, dar a lăsat petrecerea pentru zilele următoare! Vineri, Daniela Györfi a împlinit 44 de ani, dar în loc să dea bairam, a fost atât de prinsă cu cântările prin ţară, că n-a mai avut vreme de nimic.

Solista a promis, însă, că-şi va cinsti toţi prietenii, cât de curând. Chiar dacă n-a sărbătorit nicicum aniversarea, cadourile au venit, de-a valma. „Am primit parfumuri, cosmetice, haine şi câte şi mai câte.

Cei doi au împreună o fetiţă

Cel mai mult m-au impresionat trandafirii superbi pe care mi i-a oferit George, iubitul meu. El ştie care sunt florile mele preferate şi mi-a dăruit un buchet superb de trandafiri. N-am dat petrecere, pentru că am fost ocupată cu spectacolele, am cântat la Bacău, am avut evenimente în aer liber, am cântat şi la Ziua Recoltei la Olteniţa", a declarat Györfi, pentru Click! Oricum, de când este mămică - Daniela şi George au o fetiţă, Maria (1 an şi jumătate), solista nu mai pune aşa mare preţ pe chefurile pe care obişnuia să le dea de ziua ei în alţi ani. Acum preferă să petreacă alături de familie.

Mai multe