Dat în judecată de proprietari, Vladimir Drăghia ripostează: «Au certuri cu mai toţi chiriaşii»

14 septembrie 2013 7:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Procesul a început în urmă cu doi ani, când proprietarii au observat că Vladimir nu plătise chiria pe mai multe luni şi acum îi cer suma de 2.000 de euro, restanţe şi cheluieli de judecată.

Însă actorul susţine că proprietarul are obiceiul să se certe cu toţi chiriaşii săi. Mai mult, Vladimir spune că bărbatul a observat de abia în luna mai că nu fusese plătită chiria pe decembrie, lucru care i se pare suspect.

"Eu stau într-un apartament pe strada Paris, de vreo 4 ani, unde proprietar este un domn mai în vârstă. Un proprietar care are certuri cu mai toţi chiriaşii din acest imobil. Eu eram ultimul cu care nu se certase. De ceva vreme, am început să mă judec cu el. Nu am nicio problemă cu acest lucru. Avocaţii se ocupă de treburile astea. Fiica lui este defapt proprietara in acte, dar domnul care are vreo 80 de ani umblă mereu cu dosarele de acte după el. Acum vreun an jumate, a realizat că eu n-am plătit luna decembrie. Totuşi, dacă eu nu plăteam luna decembrie, probabil îşi dădea seama în luna ianuarie, ci nu în luna mai. Domnul este în vârstă, şi are acest lucru, de a se judeca cu toată lumea. Dacă judecătorii vor zice că am de plătit ceva, o să plătesc", a declarat Vladimir.

Mai multe