De ce mascaţii i-au pus pistolul la cap jurnalistului de la Antena 1
Mircea Popovici a surprins imagini în care poliţiştii scot armele într-o scară de bloc şi se îndeamnă unul pe altul să-i împuşte pe doi tineri. Mai mult decât atât, după ce i-au întins pe jos, au început să-i calce în picioare, deşi cei doi nu opuneau nicio rezistenţă.
Aflat pe Aleea Tuşnad, unde o conductă de apă avariată transformase peste noapte parcarea şi trotuarele într-un adevărat patinoar, Mircea Popovici a fost anunţat de un locatar al blocului Nr. 1 că, în scara V, au intrat mai mulţi poliţişti de la trupele speciale, scrie ADS Reşiţa.
“Nu puteam rata un astfel de eveniment şi m-am dus să văd despre ce e vorba. Am intrat în scară şi am surprins câteva secvenţe cu mascaţii Poliţiei de Frontieră care trăgeau de doi bărbaţi. În timp ce aceştia încercau să coboare de la etajul 1, unul dintre poliţişti îi cerea unui coleg să scoată pistolul şi să-i împuşte. În faţa blocului mai erau şi alţi mascaţi. I-au întins pe jos, le-au pus pistolul la cap şi au început să dea în ei cu picioarele”, povesteşte jurnalistul.
Mascaţii i-au pus pistolul la tâmplă unui jurnalist de la Antena 1
Poliţist cu pistolul la tâmpla reporterului
Unul dintre poliţişti, care nu avea faţa ascunsă sub cagulă, ca şi colegii lui, i-a smuls camera de filmat din mână reporterului Antena 1 şi i-a ordonat unui mascat să-l culce la pământ.
“M-au trântit la pământ şi mi-au pus pistolul la cap, de parcă eu aş fi îndrăznit să mă lupt cu zece mascaţi, mari cât uşa şi înarmaţi până în dinţi. Cel care mi-a smuls camera din mână a încercat să o distrugă. La cât de profesionişti au demonstrat că sunt aceşti poliţişti mi-era frică să nu se descarce arma din greşeală şi să-mi zboare creierii”, afirmă Mircea Popovici.
Microfonul a fost smuls de pe camera video
Abuzul este demonstrat în imagini. Click aici pentru a vedea mai multe fotografii!
Din fericire, defecţiunile provocare camerei de filmat nu au compromis şi imaginile surprinse de reporter, acestea dovedind “profesionalismul” şi excesul de zel de care au dat dovadă oamenii coordonaţi de subcomisarul Mădălin Mocanu.
“Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Am filmat zeci, poate sute de acţiuni ale poliţiştilor care vizau violatori, criminali, traficanţi de droguri sau contrabandişti de ţigări. Mă gândeam că oricând e posibil ca un infractor să-mi dea cu ceva în cap, dar nu mă aşteptam ca tocmai poliţiştii să-mi pună pistolul la cap”, mărturiseşte, şocat de cele petrecute în ultima zi a anului pe Aleea Tuşnad, Mircea Popovici.
Poliţiştii i-au călcat în picioare pe cei doi reţinuţi
VIDEO: Mascaţii nu recunosc că l-au agresat pe reporter
Poliţia minte!
În ciuda faptului că imaginile vorbesc de la sine, iar martorii oculari povestec în detaliu scenele incredibile, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră neagă totul.
"La una dintre locaţiile unde s-au făcut percheziţii, două persoane au devenit agresive faţă de poliţişti. În ceea ce priveşte evenimentul în care a fost implicat acel jurnalist, am înţeles, din declaraţiilor celor care au luat parte la descinderi, că se afla în preajma celor doi indivizi agresivi şi că filma cu o cameră, fără a avea asupra lui vreo legitimaţie de presă. Am înţeles că legitimaţia a adus-o ulterior, de la maşină. Nu a fost agresat şi nu i s-a pus niciun pistol la cap", a precizat Crăciun.
Cunoscutul jurnalist Mircea Toma condamnă reacţia mascaţilor la vederea camerei de filmat.
“Este o agresiune gravă ceea ce s-a întâmplat., Este vorba despre o acțiune care se desfășoară pe domeniul public, cu polițiști care nu sunt sub acoperire. Astfel că, violența nu este justificată”, spune Toma.
Imaginile prezentate pe micul ecran dezvăluie identitatea poliţiştilor care au făcut abuz de puterea pe care le-o dă statul şi nu lasă loc la interpretări. Mircea Popovici aşteaptă poziţia şefilor Poliţiei de Frontieră şi soluţionarea plângerii penale pe care a depus-o împotriva celor care l-au agresat, ameninţat şi distrus aparatura.