De ce nu vrea să se însoare Mihai Trăistariu

19 martie 2012 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Deşi are 35 de ani şi o relaţie foarte frumoasă cu iubita lui, Ioana, cântăreţul Mihai Trăistariu nu se grăbeşte să se însoare. El spune că are un motiv foarte bun pentru a mai amâna momentul cel mare.

Artistul îşi doreşte o carieră internaţională şi consideră că în momentul în care va întemeia o familie, va renunţa la acest vis.

„Nu mă grăbesc să mă însor pentru că încă visez la o carieră internaţională. Dacă îţi faci o familie când eşti tânăr, te ţine în loc. Eu vreau să ajung în America, visez contracte internaţionale. Nu vreau să  mă blochez acum. Vreau să mai aşteptăm un pic”, a mărturisit Mihai Trăistariu, la emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.

Solistul, care s-a clasat pe locul al patrulea la Eurovision, în 2006, cu piesa „Tornero”, îşi doreşte să revină la acest concurs, însă nu în orice condiţii.

„Eu îmi doresc în fiecare an să merg la Eurovision, dau sfoară în ţară  compozitorilor. Nu se înghesuie prea mulţi. Anul acesta am avut cinci piese, nu le-am simţit mai bune ca «Tornero» şi mi-a fost teamă să încerc. Dacă mă duc şi iau locul 17, am stricat tot. Eu am luat cel mai mare punctaj al României şi nu vreau să stric recordul. Stau şi mă bucur de glorie până când voi nimeri o piesă bună”, a adăugat Trăistariu.

Citeşte şi:

Mihai Trăistariu a scăpat de infecţia la gât cu leacuri băbeşti 

Mihai Trăistariu se bucură pentru succesul trupei Mandinga la Eurovision: «L-am felicitat pe Costi Ioniţă»

Mihai Trăistariu: «Când apari şi cânţi în chiloţi n-ai cum să te numeşti cântăreaţă»

Mai multe