«De ziua mea, voi fi o femeie liberă»

4 mai 2011 18:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Ziua cea mare pentru Oana Zăvoranu şi Pepe se apropie cu paşi repezi. Cei doi s-au întâlnit, ieri, pentru prima dată de la declanşarea scandalului, în faţa unui notar şi au stabilit să divorţeze pe 16 iunie, chiar de ziua de naştere a artistei. 

Întâlnirea cu notarul a fost stabilită de avocaţii celor doi pentru ieri, la ora 16.00. Ionuţ Pascu, alias Pepe, a demonstrat încă o dată cât de nerăbdător este şi a venit primul.

Citeşte şi:

Află cât a încasat Oana ca să pozeze cu crucea între silicoane!

EXCLUSIV: Zăvoranu s-a rugat de 1 Mai la mănăstire, cu tatuajul la vedere

Oana Zăvoranu despre pozele din Playboy: «Sper să vedeţi în ele esenţa senzualităţii mele»

În paşi de dans, cântăreţul a intrat în clădirea din strada Londra şi şi-a aşteptat liniştit soţia. Oana a ajuns cu cinci minute mai târziu, fiind însoţită de buna ei prietenă Ana Maria Prodan şi soţul acesteia Laurenţiu Reghecampf.

Ca să treacă mai uşor peste acest moment important din viaţa ei, actriţa a fost susţinută şi de mama ei, Mărioara Zăvoranu, cu care a fost până de curând într-un adevărat război.

"Numai din cauza ei divorţăm"

Oana şi Pepe au stat în aceeaşi încăpere aproape o oră, cât timp au completat un formular prin care şi-au dat acceptul pentru divorţ. Au ieşit tot pe rând. Pepe a spus că nu este un moment chiar fericit şi că cea care i-a adus în faţa unui notar este chiar soţia lui, din cauza infidelităţii.

„Din vina ei suntem divorţaţi. Avea un tupeu fantastic la notar. Am întrebat-o ce mai face Tudy. Ştiu că îl doare că a apărut în revista pentru bărbaţi", a spus Pepe. Aşa cum ne-a obişnuit, Oana a ieşit cu zâmbetul pe buze.

Pepe n-a vrut să ia revista oferită de reporterul Click!

„De ziua mea voi fi liberă. Nu ştiu dacă iau asta ca pe un cadou, dar sigur voi sărbători din două motive", a spus Oana.

Marţi seara, înainte de întâlnirea de ieri cu Pepe, Zăvo a fost surprinsă la cafenea împreună cu Anamaria Prodan şi alţi câţiva prieteni. Vedeta a preferat confortul localului chiar din blocul în care locuieşte şi, veselă ca de obicei, s-a simţit bine, s-a admirat în Playboy şi a butonat telefonul mobil, schimbând probabil sms-uri cu Tudy.

Mai multe