Delia, petrecere rustică după cununia civilă. Invitații s-au înfruptat din bucate tradiționale
Vedeta a spus da în faţa ofiţerului Stării Civile chiar la Poarta Sărutului, în prezenţa familiilor şi a câtorva prieteni apropiaţi.
Delia şi Răzvan Munteanu şi-au unit ieri destinele într-o ceremonie simplă la care au participat doar apropiaţii. După ce au spus "Da", mirii, împreună cu cei 20 de invitaţi au petrecut la ţară, într-un cadru rustic şi într-un stil autentic românesc.
Meniul a fost unul tradiţional, din care au făcut parte salata de vinete, sarmalele, friptura, pâinea şi vinul de casă. Petrecerea "la curte" a fost pe gustul invitaţilor care s-a simţit extraordinar. Dintre aceştia, patru au fost domnişoarele şi cavalerii de onoare pentru că mirii au avut două perechi de cavaleri şi domnişoare.
Jurata X Factor a arătat superb într-una dintre cele mai importante zile din viaţa ei, purtând o rochie simplă, albă, scurtă, semnată Dana Budeanu, iar pe cap o coroniţă din flori naturale.